Se deschide un film. O imagine panoramică prezintă orizontul orașului în zori. Apoi, o imagine de aproape arată un bărbat într-un apartament. Prima imagine este o imagine de stabilire. Stabilește locația și contextul unei scene. Indică publicului unde se află înainte de a mări imaginea asupra acțiunii. Este o imagine simplă și funcțională, dar esențială pentru claritate. Fără ea, publicul s-ar putea simți dezorientat.

Cadrul de stabilire poate lua multe forme. Un cadru general al unei clădiri, al unui peisaj sau al unei străzi. O cadru aeriene. O hartă. O fișă de titlu. Un cadru al unui indicator. Forma depinde de poveste și de stil. Un film de epocă ar putea stabili o locație cu un cadru general cu macaraua. Un film cu buget redus ar putea folosi un cadru general simplu. Un film care dorește să dezorienteze publicul ar putea sări complet peste cadru.

Cadrul introductiv nu este doar despre geografie. Este vorba despre starea de spirit. Un oraș gri și ploios stabilește un ton de melancolie. O stradă luminoasă și aglomerată creează energie. O casă întunecată și goală creează groază. Cadrul introductiv stabilește așteptări. Le spune publicului în ce fel de lume intră.

Unii cineaști evită să stabilească cadrele. Îi plasează pe spectatori în mijlocul acțiunii și îi lasă să reconstituie locația. Acest lucru poate fi eficient, dar necesită o editare atentă. Cadrarea de stabilire este un instrument. Ca orice instrument, ar trebui folosită atunci când servește poveștii.