Stratigrafia este studiul straturilor de rocă și sol pentru a stabili o datare relativă. Principiul de bază este simplu: într-o secvență nemodificată, straturile inferioare sunt mai vechi decât straturile de deasupra lor. Arheologii folosesc acest lucru pentru a construi o secvență de ocupare a unui sit. Dacă un stil de ceramică apare într-un strat inferior unui alt stil, primul este mai vechi. Acest raționament, numit legea suprapunerii, a fost articulat de Nicolas Steno în secolul al XVII-lea.

Siturile reale sunt rareori neperturbate. Rozătoarele sapă vizuini. Rădăcinile străbat straturile. Inundațiile erodează. Gropile ulterioare sapă în straturile anterioare. Arheologii înregistrează poziția exactă a fiecărei descoperiri și desenează diagrame de secțiune care arată straturile în profil. De asemenea, ei urmăresc intruziuni, obiecte care s-au mutat din contextul lor original. O monedă găsită într-un strat adânc este suspectă până la proba contrarie. Datarea încrucișată cu alte situri și metodele absolute precum radiocarbonul ajută la confirmarea secvențelor.

Principii cheie

• Suprapunere: straturile inferioare sunt mai vechi.
• Orizontalitate originală: straturile încep plat.
• Transversal: o caracteristică care taie o alta este ulterioară.
• Asociere: obiectele din același strat sunt aproximativ contemporane.

Stratigrafia conferă arheologiei profunzimea sa temporală. Fără ea, artefactele ar pluti fără context.