Azotul este nutrientul de care plantele au nevoie în cea mai mare cantitate. Este un element constitutiv al proteinelor, clorofilei și ADN-ului. O cultură cu deficit de azot devine verde pal, apoi galbenă și crește încet. O cultură cu suficient azot este închisă la culoare și viguroasă.

Atmosfera este formată din 78% azot gazos, dar majoritatea plantelor nu îl pot utiliza sub această formă. Doar leguminoasele, prin intermediul partenerilor lor bacterieni, îl pot fixa direct. Toți ceilalți depind de azotul deja existent în sol, de îngrășămintele minerale sau de materia organică care îl eliberează lent. Procesul Haber-Bosch, dezvoltat în Germania la începutul secolului al XX-lea, a făcut posibilă îngrășămintele sintetice cu azot la scară industrială și a remodelat agricultura globală.

De unde provine azotul

• Îngrășăminte sintetice: uree, nitrat de amoniu și altele
• Gunoi de grajd și compost
• Rotația leguminoaselor și culturile de îngrășământ verde
• Mineralizarea materiei organice din sol

Azotul este, de asemenea, un poluant. Nitrații se infiltrează în apele subterane, protoxidul de azot este un gaz cu efect de seră puternic, iar scurgerile alimentează înflorirea algelor. Corelarea ofertei cu cererea culturilor este provocarea centrală a gestionării nutrienților.