Controlul proporțional produce un rezultat proporțional cu eroarea. Dacă eroarea se dublează, rezultatul se dublează. Dacă eroarea este mică, rezultatul este mic. Controlerul apasă mai tare când este departe de țintă și slăbește pe măsură ce se apropie. Este cea mai simplă și intuitivă acțiune de control.

Câștigul proporțional, Kp, determină cât de agresiv răspunde regulatorul. Câștigul mare înseamnă un răspuns rapid, dar risc de oscilație. Câștigul mic înseamnă un răspuns stabil, dar lent. Ieșirea regulatorului este Kp înmulțită cu eroarea. Asta e tot. Matematica e banală. Reglajul nu este.

Comportament de control proporțional

• Răspuns rapid la erori mari.
• Eroare în regim staționar sub sarcină constantă.
• Oscilație dacă amplificarea este prea mare.
• Răspuns lent dacă amplificarea este prea mică.
• Adesea combinat cu termeni integrali și derivați.

Eroarea în stare staționară este principala slăbiciune. Dacă sistemul are nevoie de o ieșire constantă pentru a menține poziția împotriva gravitației sau frecării, termenul proporțional trebuie să aibă o eroare diferită de zero pentru a produce acea ieșire. Aceasta înseamnă că sistemul se stabilizează sub punctul de referință. Adăugarea acțiunii integrale elimină eroarea. Adăugarea acțiunii derivative reduce oscilația. Majoritatea controlerelor reale folosesc toți cei trei termeni. Dar controlul proporțional este suficient pentru unele aplicații. Un robot simplu care urmărește o linie poate utiliza controlul proporțional pentru a direcționa. Cu cât se abate mai mult de la linie, cu atât se întoarce mai tare. Funcționează deoarece robotul este mereu în mișcare și eroarea nu se stabilizează niciodată. Controlul proporțional este fundamentul. Orice altceva se bazează pe el.