Atunci când peștii sunt îndepărtați mai repede decât se pot regenera populațiile, rezultatul este pescuitul excesiv. Acesta poate reduce biomasa stocului, poate trunchia structura pe vârste și poate altera compoziția genetică a peștilor rămași. În cazuri grave, stocurile se prăbușesc, iar pescuitul devine neviabil din punct de vedere economic.

Printre factorii determinanți se numără capacitatea excesivă a flotei, reglementările ineficiente, pescuitul ilegal și subvențiile care mențin navele neprofitabile în funcțiune. Efectele ecosistemice se extind dincolo de speciile țintă: rețelele trofice se schimbă, capturile accidentale de specii nevizate cresc presiunea relativă, iar habitatele pot fi deteriorate de echipamentele de pescuit. Recuperarea este posibilă, dar poate necesita ani sau chiar decenii de reducere a mortalității prin pescuit, în special pentru speciile cu viață lungă.

Limitele de captură bazate pe dovezi științifice, gestionarea bazată pe drepturi, zonele marine protejate și monitorizarea îmbunătățită au inversat pescuitul excesiv în unele regiuni. Cu toate acestea, la nivel global, o fracțiune substanțială din stocurile evaluate rămân supraexploatate sau continuă să fie afectate de pescuitul excesiv. Alegerile consumatorilor și cooperarea internațională influențează ambele această traiectorie.

O populație care odinioară susținea o pescuit prosper poate fi redusă la o rămășiță în câteva decenii de pescuit necontrolat.