Ficțiunea gotică este un gen care pune accentul pe mister, groază, supranatural și emoții intense, adesea plasate pe fundaluri întunecate sau arhaice. A apărut la sfârșitul secolului al XVIII-lea și nu a dispărut niciodată complet.

„Castelul din Otranto” de Horace Walpole este în mod convențional citat drept primul roman gotic. Genul a înflorit odată cu Ann Radcliffe, Matthew Lewis, Mary Shelley și, mai târziu, cu familia Brontë, Poe și nenumărați autori victorieni și moderni. Printre elementele tipice se numără castele sau conace care dărâmă, ticăloși tirani, eroine persecutate, crime secrete, semne prevestitoare și atmosfere de groază. Amenințarea psihologică contează adesea la fel de mult ca pericolul fizic.

Ficțiunea gotică explorează granițele dintre rațiune și irațional, dintre vii și morți, dintre civilizat și primitiv. A fost adaptată la diverse contexte culturale și a influențat filmul, muzica și cultura populară. Goticul contemporan poate fi mai ironic sau mai explicit din punct de vedere psihologic, dar totuși se bazează pe puterea umbritului și a straniului.

Când o poveste se oprește asupra fricii, a influenței trecutului asupra prezentului și a decăderii realității obișnuite, ea funcționează în stil gotic.