O adaptare structurală este o caracteristică fizică a unui organism care îl ajută să supraviețuiască. Face parte din corp. Blana deasă, ghearele ascuțite, gâturile lungi și culorile de camuflaj sunt adaptări structurale. Sunt trăsături moștenite. Nu sunt comportamente. Sunt anatomie.

Adaptările structurale evoluează de-a lungul generațiilor. Gâtul lung al unei girafe îi permite să ajungă la frunze pe care alte erbivore nu le pot atinge. Blana albă a unui urs polar se amestecă cu zăpada. Spinii unui cactus îl protejează de erbivore și reduc pierderea de apă. Fiecare caracteristică rezolvă o problemă. Fiecare caracteristică crește condiția fizică.

Exemple de adaptări structurale

• Camuflaj: colorare care se îmbină cu mediul înconjurător.
• Mimetism: asemănarea cu o altă specie în scopul protecției.
• Gheare sau dinți ascuțiți: pentru prinderea prăzii.
• Corp aerodinamic: pentru deplasarea prin apă sau aer.
• Blană groasă sau grăsime: pentru izolație în climate reci.

Adaptările structurale sunt rezultatul selecției naturale. Organismele cu trăsături benefice supraviețuiesc și se reproduc. Descendenții lor moștenesc aceste trăsături. În timp, trăsăturile devin mai frecvente. Aceasta este evoluția. Adaptările structurale pot fi subtile. Forma ciocului unei păsări determină ce poate mânca. Cintezele lui Darwin sunt un exemplu clasic. Fiecare specie are un cioc potrivit sursei sale de hrană. Ciocul este adaptare structurală. Nu este învățată. Este moștenită. Adaptările structurale și adaptările comportamentale funcționează împreună. Aripile unei păsări sunt structurale. Migrația este comportamentală. Aripile fac posibilă migrația. Comportamentul folosește aripile. Împreună, ele ajută pasărea să supraviețuiască. Adaptările structurale sunt soluțiile organismului la provocările mediului. Sunt scrise în gene și modelate prin selecție.