Sare de masă, bicarbonat de sodiu, cuarț și rugină. Aceștia sunt compuși anorganici, definiți în general ca compuși cărora le lipsesc legături carbon-hidrogen. Distincția dintre organic și anorganic nu este absolută. Dioxidul de carbon și carbonații conțin carbon, dar sunt de obicei clasificați ca anorganici. Termenul este un artefact istoric, dar rămâne util pentru organizarea chimiei.

Compușii anorganici includ săruri, oxizi, hidroxizi, acizi, baze și minerale. Aceștia sunt ținuți împreună prin legături ionice sau covalente. Au tendința de a avea puncte de topire ridicate și sunt adesea solubili în apă. Conduc electricitatea atunci când sunt dizolvați sau topiți dacă sunt ionici. Se găsesc în roci, minerale și scoarța terestră. De asemenea, sunt esențiali în biologie. Hemoglobina conține fier. Oasele conțin fosfat de calciu. ADN-ul conține grupări fosfat.

Chimia anorganică studiază proprietățile și reacțiile acestor compuși. Acoperă complexele de coordonare, compușii organometalici, chimia stării solide și chimia bioanorganică. Este esențială pentru înțelegerea catalizei, științei materialelor și chimiei mediului. Tabelul periodic este harta chimiei anorganice, organizând elementele după proprietățile și reactivitățile lor.

Compușii anorganici sunt utilizați în îngrășăminte, pigmenți, catalizatori, baterii și medicamente. Amoniacul este un îngrășământ. Dioxidul de titan este un pigment. Platina este un catalizator. Oxidul de litiu și cobalt este un material pentru baterii. Cisplatina este un medicament pentru chimioterapie. Domeniul este divers și important din punct de vedere economic.