Binele este ceea ce țintim. Aristotel a deschis Etica Nicomahică cu observația că fiecare acțiune și urmărire vizează un anumit bine. Sănătatea este binele medicinei. Victoria este binele strategiei. Dar care este binele suprem, cel pe care ni-l dorim de dragul lui în sine și nu de dragul altceva? Aristotel l-a numit eudaimonia, adesea tradusă prin înflorire sau fericire. Nu este un sentiment, ci un mod de a trăi, ghidat de virtute și susținut de bunuri exterioare.

Filosofii au propus diferite interpretări ale binelui. Hedoniștii spun că plăcerea este binele. Teoreticienii satisfacției dorinței spun că binele constă în a obține ceea ce îți dorești. Teoreticienii listei obiective spun că binele include prietenia, cunoașterea, realizarea și experiența estetică, indiferent dacă le dorești sau nu. Kant a distins voința bună de bine ca obiect al dorinței. Moore a susținut că binele este o proprietate simplă, indefinibilă, cunoscută prin intuiție. Dezbaterea dintre moniști, care cred că toate bunurile se reduc la unul singur, și pluraliști, care cred că există multe bunuri ireductibile, rămâne deschisă. Binele nu este același lucru cu corectitudinea. Corectitudinea se referă la ceea ce ar trebui să facem. Binele se referă la ceea ce merită urmărit.

Relatări despre bine

• Hedonism.
• Satisfacția dorinței.
• Listă de obiective.
• Eudaimonia.

Binele este atât o întrebare filozofică, cât și una personală. Ce merită să-ți dorești? Răspunsul îți modelează modul în care trăiești.