O încălcare este o încălcare a unei limite care nu ar fi trebuit să fie depășită. În limbajul religios, limita este stabilită prin poruncă divină; prin urmare, actul nu este doar o greșeală, ci o încălcare a unei relații.

Ebraica biblică folosește mai multe cuvinte pentru această idee – păcat, nelegiuire, rebeliune – fiecare cu propria sa nuanță. Transgresiunea poartă adesea sensul unei depășiri deliberate. Primii oameni mănâncă fructul interzis; Israel încalcă legământul; individul alege ceea ce Dumnezeu a interzis. Consecința este perturbarea: între persoană și Dumnezeu, între persoană și ceilalți și în interiorul persoanei. Urmează vinovăția, rușinea și nevoia de restaurare.

În teologia creștină, fiecare fărădelege este în cele din urmă împotriva lui Dumnezeu, chiar și atunci când răul imediat este orizontal. Legea stabilește granița clară; conștiința și Duhul o confirmă. Iertarea este posibilă, dar nu este automată. Mărturisirea și pocăința sunt calea stabilită înapoi peste graniță în direcția corectă.

Cuvântul funcționează încă și în afara contextelor explicit religioase. A numi un act o încălcare înseamnă a susține că anumite limite contează și că încălcarea lor dăunează mai mult decât regulile în sine.