Disparitatea retiniană este mica diferență dintre imaginile proiectate pe cele două retine. Deoarece ochii sunt separați pe orizontală, fiecare primește o perspectivă oarecum diferită asupra lumii; sistemul vizual folosește această diferență ca indiciu binocular pentru profunzime.

Obiectele din apropiere produc disparități mai mari decât cele îndepărtate. Neuronii din cortexul vizual sunt acordați la disparități specifice și semnalează adâncimile corespunzătoare. Indiciul este deosebit de precis în raza de câțiva metri și devine mai puțin informativ la distanțe mai mari, unde indiciile monoculare preiau controlul. Stereoscoapele, filmele 3D și afișajele de realitate virtuală exploatează disparitatea retiniană prezentând imagini ușor diferite fiecărui ochi.

Persoanele cărora le lipsește vederea binoculară din copilărie dezvoltă adesea o acuitate stereoscopică redusă și se bazează mai mult pe informațiile monoculare. Întreruperea temporară a disparității, ca în cazul anumitor dispozitive optice, poate afecta judecata fină a adâncimii. Disparitatea retiniană este fundamentul geometric al percepției stereoscopice a adâncimii.

Mica discrepanță dintre perspectivele celor doi ochi este ceea ce permite creierului să calculeze cu precizie adâncimea de aproape.