Constanța perceptivă este tendința de a percepe obiectele familiare ca fiind neschimbate, chiar și atunci când imaginea retiniană se schimbă. Mărimea, forma, luminozitatea și culoarea rămân relativ stabile în funcție de variațiile distanței, unghiului de vizualizare și iluminării.

O ușă este percepută ca fiind dreptunghiulară indiferent dacă este închisă sau pe jumătate deschisă. O persoană care se îndepărtează nu pare să se micșoreze. O cămașă albă arată tot albă în lumina interioară. Sistemul vizual atinge aceste constanțe utilizând informații contextuale - indicii de distanță, suprafețe înconjurătoare și presupuneri despre lumea exterioară - pentru a recupera proprietățile stabile ale obiectelor în funcție de stimulul proximal în schimbare.

Constanța nu este perfectă. Condițiile extreme o pot distruge, iar anumite iluzii exploatează aceleași mecanisme care în mod normal produc stabilitate. Totuși, în circumstanțe obișnuite, constanța este remarcabil de eficientă, permițând recunoașterea și acțiunea să se desfășoare fără o recalibrare continuă.

Lumea pare stabilă deoarece percepția lucrează pentru a o menține așa.