Zonele de asociere sunt regiuni ale cortexului cerebral care nu sunt în principal senzoriale sau motorii. Ele integrează informații din surse multiple și susțin funcțiile mentale superioare care fac cogniția umană distinctivă.

Cortexul prefrontal de asociație este implicat în planificare, luarea deciziilor, memoria de lucru și comportamentul social. Deteriorarea poate lăsa inteligența de bază intactă, distrugând în același timp judecata și controlul impulsurilor. Zonele de asociație parietala contribuie la conștientizarea spațială și la integrarea informațiilor senzoriale; zonele de asociație temporală sunt esențiale pentru recunoașterea obiectelor și memoria semantică. Limbajul depinde de o rețea de regiuni de asociație din emisfera stângă, incluzând în mod clasic zonele Broca și Wernicke și tracturile fibroase care le conectează.

Aceste zone s-au extins disproporționat în evoluția umană. Sunt ultimele care se mielinizează în timpul dezvoltării și rămân plastice pe tot parcursul vieții. Activitatea lor este mai puțin legată de stimulul imediat și mai mult de obiective interne, amintiri și relații abstracte.

Când o persoană reflectă, planifică sau înțelege o metaforă, zonele de asociere sunt la lucru.