Cele mai adânci părți ale oceanului sunt depresiuni lungi și înguste, unde o placă tectonică se îndoaie și alunecă sub alta. Aceste șanțuri oceanice pot depăși 10.000 de metri adâncime. Groapa Marianelor din Pacificul de vest deține recordul la adâncimea Challenger.

Tranșee se formează la limitele plăcilor convergente și sunt adesea paralele cu arcuri de insule vulcanice. Apa din interior este rece, întunecată și sub presiune extremă, însă animale specializate - amfipode, holothuriene și comunități microbiene - locuiesc chiar și la cele mai mari adâncimi. Sedimentele și materia organică canalizate în tranșee creează medii biogeochimice unice.

Explorarea tranșeelor ​​necesită module de aselenizare special concepute, submersibile sau vehicule autonome capabile să reziste la presiuni mai mari de o mie de atmosfere. Interesul științific include limitele vieții, soarta carbonului în cele mai adânci adâncimi ale oceanului și pericolele seismice asociate cu subducția. Doar o mână de oameni au vizitat cele mai adânci puncte, iar o mare parte din sistemul de tranșee rămâne neeșantionată.

Presiunea de pe fundul unui șanț adânc este echivalentă cu cea a unui elefant mare echilibrat pe un timbru poștal.