Pentametrul iambic este o linie metrică formată din cinci iambe - câte cinci picioare fiecare, alcătuite dintr-o silabă neaccentuată urmată de una accentuată. Modelul produce o linie de zece silabe cu un ritm ascendent.

Este cea mai comună metrică în poezia și dramaturgia engleză de la Renaștere încoace. Piesele și sonetele lui Shakespeare, epopeele lui Milton și nenumărate poezii ulterioare sunt construite pe ea. Forma este flexibilă: accentul poate fi inversat, silabele omise și silabe neaccentuate suplimentare pot fi adăugate, astfel încât versul variază de la o regularitate strictă la o vorbire aproape verbală. Pulsul subiacent rămâne audibil sub variații.

Pentametrul iambic se potrivește limbii engleze deoarece limba alternează în mod natural silabele accentuate și neaccentuate. Poate susține o retorică elevată sau o reflecție liniștită. Versul alb este pur și simplu un pentametru iambic nerimat; cupletele eroice sunt perechi rimate de astfel de versuri. Stăpânirea metricii a fost considerată mult timp fundamentală pentru meșteșugul versurilor englezești.

Cinci picioare în creștere pe vers dau poeziei engleze cea mai familiară măsură.