Transhumanța este mișcarea sezonieră a animalelor între pășuni fixe de vară și de iarnă. Spre deosebire de nomadismul complet, transhumanța implică o bază de trai. Păstorii își mută animalele pe pășuni montane înalte vara și le duc în văi adăpostite iarna. Rutele sunt tradiționale și adesea urmate de generații întregi. În Alpi, Spania și Orientul Mijlociu, transhumanța a modelat peisaje și culturi timp de secole.

Practica necesită coordonare. Familiile sau satele pot trimite pe rând păstorii cu animalele. Femeile și copiii rămân adesea în urmă pentru a se ocupa de culturi și gospodării. Transhumanța este supusă unor presiuni din mai multe direcții: garduri, drumuri, dezvoltare urbană și schimbări climatice. Atunci când pășunile sunt fragmentate, păstorii nu se pot deplasa. Unele comunități au abandonat practica. Altele s-au adaptat, folosind camioane pentru a muta animalele și vânzând brânză sau lână către piețe de nișă.

Caracteristici cheie

• Pășuni fixe de vară și de iarnă.
• Mișcare sezonieră, nu rătăcire constantă.
• O bază de acasă întreținută de o parte a familiei.
• Trasee tradiționale transmise de generații în generație.

Transhumanța nu este o relicvă. Este un sistem funcțional care echilibrează nevoile animalelor cu limitele de mediu.