Fixarea azotului este conversia azotului gazos atmosferic în compuși pe care plantele îi pot utiliza. Se întâmplă în două moduri principale: industrial, prin procesul Haber-Bosch, și biologic, prin intermediul bacteriilor care transportă enzima nitrogenază.

Fixarea biologică este calea mai veche. Bacteriile Rhizobia trăiesc în noduli pe rădăcinile leguminoaselor, primind zaharuri de la plantă în schimbul amoniacului. Bacteriile solului cu viață liberă, cum ar fi Azotobacter și cianobacteriile din orezăriile inundate, fixează, de asemenea, azot. Unele plante non-leguminoase, cum ar fi arinii și anumite ierburi tropicale, găzduiesc și fixatori asociativi sau simbiotici.

De ce este important la o fermă

• Rotațiile leguminoaselor furnizează azot următoarelor cereale
• Îngrășămintele verzi, precum măzărichea și trifoiul, fixează azotul
• Fixarea reduce dependența de îngrășămintele sintetice
• De asemenea, acumulează materie organică în sol în timp

Fixarea nu este nelimitată. Aceasta încetinește atunci când azotul din sol este deja ridicat, deoarece bacteriile primesc mai puțin zahăr de la plantă. Seceta, nivelul scăzut de fosfor și solul acid îl reduc. Gestionarea acestor condiții face parte din funcționarea parteneriatului.