Teoria tricromatică Young-Helmholtz propune că retina conține trei tipuri de receptori de culoare, fiecare fiind cel mai sensibil la o gamă diferită de lungimi de undă - corespunzând aproximativ roșului, verdelui și albastrului. Toate culorile percepute provin din activitatea combinată a acestor trei tipuri de receptori.

Thomas Young a sugerat ideea la începutul secolului al XIX-lea; Hermann von Helmholtz a dezvoltat-o ​​mai departe. Fiziologia modernă a confirmat existența a trei fotopigmenți pentru conuri, cu sensibilități maxime în regiunile de lungime de undă scurtă, medie și lungă. Creierul compară activarea relativă a celor trei tipuri de conuri pentru a construi întreaga gamă de nuanțe. Daltonismul rezultă de obicei din absența sau funcționarea defectuoasă a unui tip de con, alterând comparațiile care produc o vedere normală a culorilor.

Teoria explică potrivirea oricărei culori spectrale printr-un amestec de trei culori primare și elementele de bază ale amestecului de culori. Aceasta operează la nivel de receptor; etapele ulterioare ale sistemului vizual reorganizează semnalele conului în canale adverse, așa cum este descris de teoria procesului advers. Cele două explicații oferă împreună o imagine coerentă a vederii cromatice de la retină la cortex.

Trei tipuri de conuri, reglate diferit pe lungimea de undă, sunt suficiente pentru a lansa percepția unei lumi complete de culori.