Capitalul propriu reprezintă participația la un activ după deducerea pasivelor. Într-o casă în valoare de 500.000 USD cu o ipotecă de 300.000 USD, capitalul propriu este de 200.000 USD. Într-o companie, capitalul propriu este ceea ce rămâne acționarilor după ce toate datoriile sunt plătite. Este creanța reziduală. Deținătorii de capitaluri proprii sunt ultimii la rând, motiv pentru care își asumă cel mai mare risc și se așteaptă la cele mai mari randamente.

Capitalul propriu ia mai multe forme. În contabilitate, capitalul propriu apare în bilanț ca active minus pasive. În investiții, capitalul propriu se referă la deținerea de acțiuni. Capitalul propriu privat înseamnă deținerea de acțiuni în companii care nu sunt tranzacționate pe piețele publice. Capitalul propriu ipotecar este diferența dintre valoarea unei case și ipoteca datorată. Fiecare context folosește aceeași idee de bază: ce rămâne după ce obligațiile sunt îndeplinite.

Construirea capitalului propriu necesită timp. Un proprietar de casă îl construiește prin achitarea ratei ipotecii și beneficiind de creșterea prețului. Un investitor în acțiuni îl construiește prin câștiguri de preț și dividende reinvestite. Un proprietar de afacere îl construiește prin reținerea profiturilor. Capitalul propriu poate fi, de asemenea, pierdut. Scăderea prețurilor locuințelor elimină capitalul propriu. Scăderea prețurilor acțiunilor elimină capitalul propriu de piață. Falimentul poate elimina complet capitalul propriu al acționarilor. Capitalul propriu este o creanță asupra valorii, iar valoarea poate dispărea.

Forme comune

• Capitalul propriu al acționarilor
• Capitalul propriu ipotecar
• Capital privat
• Capitalul propriu
• Randamentul capitalului propriu