Prețul cost-plus este una dintre cele mai simple metode de stabilire a prețului: se adaugă un adaos standard la costul de producție al unui produs. Dacă un widget costă 10 dolari pentru a fi fabricat, iar compania aplică un adaos de 20%, prețul de vânzare este de 12 dolari. Adaosul acoperă cheltuielile generale și profitul.

Metoda este comună în industria prelucrătoare, construcții și contracte guvernamentale. Este ușor de calculat, ușor de justificat și asigură acoperirea costurilor. Pentru companiile care licitează pentru proiecte cu costuri incerte, aceasta oferă o marjă previzibilă.

Probleme cu stabilirea prețurilor cost-plus:

• Ignoră ce sunt dispuși clienții să plătească.
• Ignoră prețurile concurenței.
• Nu ține cont de valoarea percepută.
• Poate recompensa ineficiența dacă costurile sunt transferate automat.

Metoda cost-plus funcționează cel mai bine pentru produsele de bază unde concurența se bazează pe preț, iar cererea este relativ stabilă. Funcționează prost pentru bunurile de lux, produsele inovatoare și piețele unde valoarea este subiectivă. O companie care stabilește prețul doar în funcție de cost poate pierde bani sau se poate exclude de pe piață fără să-și dea seama de ce.