Un gard viu este un rând de arbuști sau copaci mici plantați și gestionați ca o limită. În Anglia, unde această caracteristică este cel mai adesea asociată, multe garduri vii datează din Legile de împrejmuire din secolele al XVIII-lea și al XIX-lea. Unele sunt mai vechi, datând din sistemele de câmp medievale sau chiar romane.

Gardurile vii fac mai mult decât să marcheze proprietatea. Ele încetinesc vântul, ceea ce reduce eroziunea solului și protejează animalele. Filtrează scurgerile, captează zăpada unde se va topi în sol și adăpostesc polenizatorii și insectele care se hrănesc cu dăunători. Păsările cuibăresc în ele. Liliecii vânează de-a lungul lor.

Tradiții de management

• Așezare: tăierea parțială a tulpinilor și împletirea lor într-un gard viu
• Crăpături: tăiere până la pământ pentru a forța o creștere densă
• Tundere: scuturare mecanică la fiecare an sau doi ani
• Refacerea golurilor: replantarea găurilor pentru a menține linia densă

După cel de-al Doilea Război Mondial, mii de kilometri de gard viu au fost defrișați pentru a crea câmpuri mai mari pentru mașini mai mari. Această tendință s-a inversat parțial, iar multe țări plătesc acum fermierii pentru a le întreține și restaura.