Agroecologia este aplicarea principiilor ecologice la proiectarea și gestionarea sistemelor agricole. Tratează fermele ca ecosisteme, punând accent pe biodiversitate, ciclul nutrienților, sănătatea solului, reglarea naturală a dăunătorilor și rezistență, mai degrabă decât pe dependența de inputuri chimice externe. Termenul a fost folosit pentru prima dată în anii 1920 de către agronomul rus Basil Bensin și a câștigat importanță în anii 1970 și 1980 prin munca unor oameni de știință precum Miguel Altieri și Stephen Gliessman, care au legat teoria ecologică de cunoștințele agricole tradiționale. Agroecologia se bazează pe practici precum culturile intercalate, rotația culturilor, culturile de acoperire, agrosilvicultura, gestionarea integrată a dăunătorilor și compostarea. Dincolo de agronomie, a devenit o mișcare socială și politică care susține suveranitatea alimentară, cercetarea condusă de fermieri și sistemele alimentare echitabile, în special în America Latină prin intermediul unor organizații precum La Vía Campesina. În 2014, FAO a găzduit simpozioane internaționale care recunosc agroecologia ca o cale către producția alimentară durabilă. Susținătorii citează îmbunătățirea carbonului din sol, reducerea costurilor inputurilor și rezistența la schimbările climatice; Criticii remarcă potențialele compromisuri în materie de randament și provocarea de a adapta metodele care necesită multă forță de muncă la volumele industriale.