Comunitățile evreiești se adună într-o clădire dedicată rugăciunii, studiului și adunării. Clădirea respectivă este o sinagogă. Cuvântul grecesc înseamnă loc de adunare.

Sinagoga a devenit centrală după distrugerea Templului din Ierusalim și rămâne principala instituție a vieții religioase evreiești. Printre caracteristici se numără chivotul care adăpostește sulurile Torei, un pupitr de citit și locuri pentru congregație. Serviciile includ rugăciuni fixe, citirea Scripturii și adesea o predică sau o învățătură. Clădirea găzduiește, de asemenea, evenimente educaționale și comunitare.

Stilurile arhitecturale variază foarte mult de la o cultură la alta și de la un secol la altul. Sinagoga este condusă de un rabin și adesea de un cantor, participarea laicilor fiind esențială. Funcționează ca o casă de rugăciune, o casă de studiu și o casă de adunare. În multe locuri, sinagoga este cel mai vizibil simbol al prezenței evreiești.

Citirea Torei în centrul slujbei menține comunitatea orientată către textul său fundamental.