Credința creștină mărturisește un singur Dumnezeu în trei persoane - Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt. Doctrina Trinității este încercarea bisericii de a afirma această mărturisire fără a cădea nici în politeism, nici în negarea divinității depline a lui Hristos și a Duhului Sfânt.

Noul Testament nu conține un tratat formal pe această temă, însă furnizează materialele: Tatăl care trimite, Fiul care este trimis și care împărtășește numele și prerogativele divine, Duhul care este revărsat și care, de asemenea, împărtășește lucrarea divină. Primele concilii, în special cel de la Niceea și Constantinopol, au respins explicațiile care îl subordonau pe Fiul sau îl reduceau pe Duh la o forță. Limbajul rezultat, o ousia și trei ipostase - o esență, trei persoane - a devenit formula clasică.

Doctrina nu este un puzzle de rezolvat, ci un mister care trebuie venerat. Ea modelează rugăciunea – către Tatăl, prin Fiul, în Duh – și susține afirmația că Dumnezeu este etern relațional, nu solitar. Analogiile din experiența umană sunt inevitabil insuficiente; ele pot ilustra, dar nu pot surprinde realitatea.

Pentru creștinii trinitari, a-L cunoaște pe Dumnezeu înseamnă a fi atrași în viața pe care o împărtășesc Tatăl, Fiul și Duhul.