Stanford-Binet este versiunea americană a testului de inteligență dezvoltat inițial de Alfred Binet și Théodore Simon în Franța. Lewis Terman de la Universitatea Stanford l-a adaptat și extins, introducând conceptul de coeficient de inteligență unui public larg.

Versiunile inițiale au folosit raportul dintre vârsta mentală și vârsta cronologică. Edițiile ulterioare au adoptat scoruri de IQ de deviație bazate pe comparația cu colegii de vârstă, aducând scala în conformitate cu practica psihometrică modernă. Testul eșantionează o gamă largă de abilități cognitive - raționament verbal, raționament cantitativ, raționament vizual abstract și memorie pe termen scurt - și oferă atât un scor compozit, cât și scoruri la subscală.

Testul Stanford-Binet a fost revizuit în mod repetat pentru a actualiza normele, a îmbunătăți echitatea și a extinde intervalul de vârstă. Rămâne unul dintre cele mai atent construite și mai temeinic cercetate teste individuale de inteligență, utilizat în medii clinice, educaționale și de cercetare. Istoria sa ilustrează evoluția testării inteligenței de la un instrument practic pentru identificarea copiilor care aveau nevoie de ajutor la un instrument psihometric sofisticat.

Scala care a dus metoda lui Binet în psihologia americană poartă și astăzi numele lui Stanford și Binet.