Un program cu raport fix oferă întărire după un număr stabilit de răspunsuri. Raportul rămâne constant: fiecare al cincilea răspuns sau fiecare al douăzecelea produce întărirea.

Programul generează o rată ridicată și constantă de răspunsuri, adesea cu o scurtă pauză după fiecare întărire. Plata la bucată - plata pentru fiecare duzină de elemente finalizate - este un exemplu clasic din lumea reală. Organismul învață că este necesară o anumită cantitate de muncă și tinde să finalizeze rapid acea muncă. Rapoartele mai mari produc pauze post-întărire mai lungi și pot în cele din urmă să tensioneze comportamentul dacă cerința devine prea mare.

Programele cu raport fix sunt relativ rezistente la extincție în comparație cu întărirea continuă, dar mai puțin decât programele cu raport variabil. Sunt utilizate pe scară largă în instruire, deoarece contingența este clară, iar rata de întărire este direct sub controlul cursantului: un răspuns mai rapid produce recompense mai rapide.

Când regula este „fă-o de atâtea ori și primești recompensa”, se aplică programul cu raport fix.