Îndreptați un aparat foto spre cerul nopții și lăsați obturatorul deschis. Senzorul colectează fotoni care au călătorit timp de mii de ani. Astrofotografia este practica de fotografiere a obiectelor cerești: stele, planete, lună, nebuloase și galaxii. Aceasta variază de la simple urme stelare realizate cu un telefon până la imagini din cerul adânc care necesită monturi de urmărire, senzori răciți și ore întregi de expunere.

Provocările sunt diferite față de fotografia realizată în timpul zilei. Pământul se rotește, așa că stelele se mișcă pe cadru. Expunerile mai lungi de câteva secunde produc urme, cu excepția cazului în care utilizați o montură de urmărire care se rotește în aceeași viteză. Poluarea luminoasă spală obiectele slabe, așa că cerul întunecat contează. Zgomotul de la senzor concurează cu semnalele slabe, așa că astrofotografii iau mai multe cadre și le suprapun în software pentru a îmbunătăți raportul semnal-zgomot. Cadrele de calibrare, numite „darks”, „flats” și „bias”, corectează artefactele senzorului.

Ținte comune

• Urme stelare. Expuneri lungi sau expuneri scurte suprapuse care arată rotația Pământului.
• Calea Lactee. Imagini cu câmp larg ale nucleului galaxiei noastre.
• Cer adânc. Nebuloase, galaxii și roiuri stelare.
• Planetary. Videoclip la mărire mare cu Luna și planetele.

Cea mai bună astrofotografie se realizează adesea în locuri reci și îndepărtate. Recompensa este o vedere a universului pe care ochiul liber nu o poate vedea.