În dialectică, sinteza este rezolvarea unui conflict între teză și antiteză. Teza este o afirmație. Antiteza este opusul ei. Sinteza este o poziție nouă care încorporează ceea ce este valabil în ambele. Hegel este asociat cu acest model, deși nu a folosit termenii sistematic. Adepții săi au făcut-o, iar modelul a devenit un element de bază al gândirii filosofice și politice. Sinteza nu este un compromis. Nu este la jumătatea distanței dintre cele două. Este o poziție de nivel superior care păstrează perspectivele ambelor, depășind în același timp limitele lor.

În chimie, sinteza este combinarea substanțelor mai simple într-una mai complexă. În scris, sinteza este integrarea ideilor din surse multiple într-un întreg coerent. În filosofie, sinteza este o metodă de rezolvare a contradicțiilor. Kant a folosit termenul în Critica rațiunii pure, argumentând că cunoașterea necesită o sinteză a conceptelor și intuițiilor. Fichte, Schelling și Hegel au dezvoltat sensul dialectic. Marx l-a aplicat istoriei, argumentând că conflictul de clasă determină schimbarea socială. Sinteza nu este sfârșitul procesului. Ea devine o nouă teză, iar dialectica continuă. Sinteza este un mod de gândire care caută unitatea fără a șterge diferența.

Utilizări ale sintezei

• Dialectic. Rezolvarea tezei și antitezei.
• Chimie. Construirea de molecule complexe din molecule simple.
• Academic. Integrarea ideilor din surse multiple.
• Kantian. Combinarea conceptelor și intuițiilor în cunoaștere.

Sinteza nu este același lucru cu compromisul. Compromisul separă diferența. Sinteza transformă termenii dezbaterii.