O injecție administrează medicamentul direct în organism, ocolind sistemul digestiv. Acest lucru o face rapidă, previzibilă și utilă pentru medicamentele care ar fi distruse de acidul gastric sau ar fi absorbite slab. Există mai multe căi de administrare. Injecția intravenoasă se administrează într-o venă și acționează în câteva secunde. Injecția intramusculară se administrează într-un mușchi, cum ar fi deltoidul sau coapsa, și se absoarbe în câteva minute până la ore. Injecția subcutanată se administrează în stratul de grăsime de sub piele și se absoarbe mai lent. Injecția intradermică se administrează în stratul superior al pielii și este utilizată pentru unele vaccinuri și teste de alergie.

Fiecare cale de administrare are propriul echipament și tehnică. Injecțiile intravenoase utilizează un ac sau un cateter plasat într-o venă. Injecțiile intramusculare utilizează un ac mai lung pentru a ajunge la mușchi. Injecțiile subcutanate utilizează un ac scurt și subțire. Volumul care poate fi injectat variază: intravenos poate gestiona volume mari, în timp ce subcutanat este limitat la câțiva mililitri. Tehnica sterilă este esențială. Leziunile și infecțiile prin înțeparea acului pot fi prevenite cu măsuri de precauție adecvate.

Considerații comune:

• Cale administrare. IV, IM, subcutanat, intradermic.
• Debut. Administrarea intravenoasă este cea mai rapidă, administrarea subcutanată este cea mai lentă.
• Volum. Administrarea intravenoasă poate prelua volume mari; administrarea subcutanată nu.
• Rotația locului. Injecțiile repetate în același loc pot provoca leziuni tisulare.

Pacienții cu diabet, artrită reumatoidă și alte afecțiuni cronice își autoinjectează adesea acasă. Instruirea și eliminarea corectă a obiectelor ascuțite sunt importante.