Când excesul de nutrienți intră într-o apă, creșterea plantelor și a algelor poate accelera dincolo de nivelurile naturale. Această îmbogățire cu nutrienți se numește eutrofizare. În ocean, este cel mai pronunțată în zonele de coastă care primesc scurgeri agricole, ape uzate și depuneri de azot atmosferic.

Rezultatul imediat este adesea o înflorire mai densă a fitoplanctonului. Când materia organică suplimentară se scufundă și se descompune, oxigenul este consumat, producând uneori hipoxie sau anoxie. Modificările în compoziția speciilor, pierderea ierburilor marine din cauza umbririi și înflorirea mai frecventă a algelor dăunătoare sunt consecințe suplimentare. Costurile ecologice și economice includ mortalitatea peștilor, închiderea bancurilor de crustacee și degradarea apelor recreaționale.

Controlul eutrofizării necesită reducerea aporturilor de nutrienți la surse - prin gestionarea îngrășămintelor, tratarea apelor uzate și protejarea zonelor umede care interceptează nutrienții. Recuperarea poate dura ani sau chiar decenii după reducerea încărcărilor, deoarece sedimentele continuă să elibereze nutrienții stocați. Programele de monitorizare urmăresc concentrațiile de clorofilă, oxigen și nutrienți pentru a evalua starea și tendințele.

Un golf de coastă odinioară limpede poate deveni cronic tulbure și stresat de oxigen sub influența eutrofizării susținute.