Armonia este redarea simultană a diferitelor înălțimi sonore și modul în care aceste combinații se mută de la una la alta. În muzica occidentală, cel mai familiar limbaj armonic este construit pe triade și acorduri de septimă care creează modele de tensiune și rezoluție.

O melodie poate sta de sine stătătoare, însă armonia îi oferă context și direcție emoțională. Progresiile de acorduri ghidează așteptările ascultătorului. Compozitorii și textierii aleg armonii pentru a susține, colora sau uneori contrazice în mod deliberat linia melodică.

Stiluri diferite tratează armonia în mod diferit. Armonia clasică, practică comună, urmează reguli relativ stricte de conducere vocală. Jazz-ul extinde paleta muzicală cu acorduri extinse și modificate. Unele tradiții din secolul al XX-lea și non-occidentale folosesc cu totul alte principii de organizare. Studierea armoniei antrenează urechea să audă relațiile care se află sub suprafața muzicii.

Chiar și melodiile simple câștigă profunzime atunci când armonia se mișcă cu intenție.