Fiecare scriitor lasă o amprentă distinctă pe pagină. Vocea este acea prezență recognoscibilă - combinația de stil, ton, perspectivă și personalitate care face ca opera unui anumit autor să sune ca ea însăși. O voce puternică se simte consistentă în diferite lucrări, dar suficient de flexibilă pentru a se potrivi diferitelor subiecte și forme.

Vocea este parțial o chestiune de alegeri tehnice: nivelul vocabularului, lungimea propoziției, utilizarea limbajului figurat, gradul de formalitate. Este, de asemenea, o chestiune de sensibilitate - modul caracteristic prin care un scriitor observă lumea și se raportează la cititor. Dezvoltarea unei voci implică adesea scrierea intensă, citirea pe scară largă și renunțarea treptată la cele mai evidente influențe ale modelelor admirate.

Cititorii se întorc la scriitorii preferați în parte pentru că vor să audă din nou acea voce. Editorii și profesorii vorbesc despre „găsirea vocii” ca despre o piatră de hotar în dezvoltarea unui scriitor. În timp ce metafora vocii sugerează vorbirea, fenomenul este la fel de prezent și în proza ​​mută. Este semnătura sonoră a unei minți la lucru în limbaj.