Credincioșii îndreaptă respect, laudă și supunere față de o zeitate sau o realitate sacră. Această activitate direcționată este închinarea. Este actul public central al majorității tradițiilor religioase.

Cultul poate fi colectiv sau privat, extrem de formal sau spontan. Elementele includ de obicei rugăciunea, cântecul, citirea textelor sacre, ofrandele și tăcerea. Arhitectura, muzica și gesturile susțin orientarea atenției dincolo de sine. Frecvența variază de la slujbe zilnice la întâlniri săptămânale și festivaluri anuale.

Cultul autentic este înțeles ca necesitând atât acțiune externă, cât și dispoziție interioară. Tradițiile avertizează împotriva ritualismului gol, afirmând totodată că practica disciplinată modelează inima. Cultul formează comunitatea, transmite identitatea și oferă întreaga viață înapoi sursei sale. În cult, preocupările împrăștiate ale timpului obișnuit sunt adunate și reordonate.

A te închina înseamnă a recunoaște, cu întreaga persoană, ceea ce merită devoțiune supremă.