Albert Camus a deschis Mitul lui Sisif cu o afirmație care sună dramatic, dar este formulată clar: singura problemă filosofică serioasă este sinuciderea. Întrebarea lui era dacă viața merită trăită atunci când nu are un sens inerent. Universul este tăcut. Oricum cerem sens. Această coliziune dintre dorința umană și indiferența cosmică este absurdul.

Camus nu a ajuns la concluzia că viața ar trebui abandonată. El a susținut contrariul. Revolta, libertatea și pasiunea sunt răspunsurile pe care le-a susținut. Sisif, condamnat să rostogolească o piatră pe un deal pentru totdeauna, este eroul eseului. El știe că sarcina este zadarnică. El continuă să insiste. Camus și l-a imaginat fericit. Absurdul nu necesită disperare; necesită confruntarea cu lipsa de sens fără a evada în religie, ideologie sau autoamăgire.

Idei cheie

• Absurdul
• Revolta
• Libertatea
• Pasiunea

Absurdismul nu este nihilism. Nihilismul spune că nu există sens. Absurdismul spune că vrem sens, nu-l putem găsi și trebuie să trăim oricum.