Când apele de suprafață converg sau devin mai dense prin răcire sau evaporare, acestea se scufundă. Această mișcare descendentă se numește downwelling. Aceasta transportă oxigen, căldură și carbon dizolvat în oceanul interior și ajută la închiderea circulației globale prin returnarea apei care anterior a ieșit în surplomb în altă parte.

Downwelling-ul costier apare atunci când vânturile împing apa de suprafață spre țărm, acumulând-o și forțând-o în jos. Downwelling-ul în ocean deschis este frecvent întâlnit în vârtejurile subtropicale unde converg transportul Ekman. În mările polare și subpolare, răcirea intensă din timpul iernii produce apă densă care se scufundă la adâncimi mari, alimentând ramura profundă a circulației de răsturnare.

Regiunile cu fenomene de inundare sunt adesea mai puțin productive la suprafață, deoarece nutrienții nu sunt reaprovizionați de jos. Cu toate acestea, acestea sunt esențiale pentru ventilarea adâncurilor oceanului și pentru sechestrarea carbonului antropogen. Observarea directă a fenomenelor de inundare este dificilă; prezența lor este dedusă din structura densității, distribuția trasorilor și divergența curenților orizontali.

O parcelă de apă care se infiltrează în Atlanticul de Nord s-ar putea să nu se întoarcă la suprafață timp de secole.