O taxă pe carbon pune un preț pe emisiile de gaze cu efect de seră. Guvernele percep o taxă pe tonă de CO2 eliberată. Combustibilii fosili devin mai scumpi proporțional cu cantitatea de carbon pe care o conțin. Cărbunele este cel mai afectat. Gazul natural este cel mai puțin afectat dintre opțiunile fosile. Sursele regenerabile nu se confruntă cu costuri directe.

Logica este simplă. Crește prețul poluării și oamenii poluează mai puțin. Ei izolează locuințele, trec la vehicule electrice sau aleg energie mai curată. Întreprinderile investesc în eficiență. Veniturile pot fi folosite în diferite moduri: pentru a reduce alte taxe, a finanța energia curată sau a trimite rambursări către gospodării.

Țările au ales căi diferite. Suedia a introdus o taxă pe carbon în 1991 și acum percepe peste 100 de dolari pe tonă. Canada are un preț federal al carbonului cu reduceri. UE folosește un sistem de comercializare a certificatelor de emisii, mai degrabă decât o taxă pură. Australia a adoptat un preț al carbonului în 2012 și l-a abrogat doi ani mai târziu, pe fondul reacțiilor politice negative. Politica funcționează. Politica este dificilă.

Întrebări cheie

• Ce preț pe tonă
• Ce este acoperit
• Cum se utilizează veniturile
• Ajustări la frontieră pentru comerț
• Impactul asupra gospodăriilor și reducerile