Nuanța este dimensiunea culorii determinată de lungimea de undă. Este ceea ce numim atunci când spunem roșu, verde, albastru sau galben.

Lumina vizibilă variază de la aproximativ 400 de nanometri (violet) la 700 de nanometri (roșu). Sistemul vizual extrage nuanța comparând activarea relativă a celor trei tipuri de conuri, fiecare acordat la o porțiune diferită a spectrului. Nuanța este distinctă de luminozitate (intensitatea percepută a luminii) și de saturație (puritatea culorii). O lumină spectrală pură are o saturație ridicată; amestecarea albului sau a griului reduce saturația, lăsând în același timp nuanța aproximativ constantă.

Sistemele de denumire a culorilor și spațiile de culoare organizează nuanțele în cercuri sau alte aranjamente continue, reflectând faptul că nuanța este o dimensiune circulară - roșul este mai aproape de violet decât oricare dintre ele este de verde. Diferențele culturale și lingvistice afectează cât de fin sunt clasificate nuanțele, însă continuumul senzorial subiacent este comun.

Nuanța este aspectul calitativ al culorii care supraviețuiește schimbărilor de intensitate a luminii și care ne permite să distingem fructele coapte de cele necoapte, semnalul luminos de fundal și un obiect de altul.