O protostea este o stea tânără aflată încă în proces de formare. Începe ca o aglomerare densă de gaz și praf în interiorul unui nor molecular. Gravitația atrage aglomerarea și, pe măsură ce se prăbușește, se încălzește. Centrul devine din ce în ce mai fierbinte și mai dens, dar nu este încă suficient de fierbinte pentru fuziunea nucleară. Protostea strălucește prin convertirea energiei gravitaționale în căldură, nu prin fuzionarea hidrogenului.

Colapsul necesită timp. O protostea cu masă mică poate avea nevoie de milioane de ani pentru a ajunge în secvența principală. O protostea cu masă mare poate avea nevoie de doar câteva sute de mii de ani. În timpul acestei faze, protostea este înconjurată de un disc de gaz și praf. O parte din acest material cade pe protostea. O parte din el poate forma planete. O parte este suflată de jeturi și fluxuri de aer.

Protostelele sunt ascunse în interiorul norilor lor de naștere. Lumina vizibilă nu poate penetra praful. Telescoapele cu infraroșu și radio pot vedea prin el, dezvăluind protostelele și discul lor. Telescopul Spațial James Webb a observat protostelele în detalii fără precedent, surprinzând jeturile și fluxurile care însoțesc formarea lor.

În momentul în care o protostea aprinde fuziunea cu hidrogen, devine o stea adevărată. Acel moment marchează sfârșitul nașterii sale și începutul lungii sale vieți în secvența principală.