Controlul biologic, sau biocontrolul, este utilizarea organismelor vii - prădători, parazitoizi, agenți patogeni sau competitori - pentru a suprima populațiile de dăunători din agricultură și silvicultură. Abordarea datează din China antică, unde furnicile erau folosite pentru a proteja pomii de citrice și a fost oficializată la sfârșitul secolului al XIX-lea odată cu introducerea cu succes a gândacului Vedalia pentru a controla solzul de bumbac în plantațiile de citrice din California, în 1888. Strategiile de biocontrol includ cele clasice (importul și stabilirea de inamici naturali), augmentative (eliberarea periodică a agenților crescuți) și de conservare (gestionarea habitatului pentru a sprijini organismele benefice existente). Agenții comuni includ buburuzele, chrysopele, viespile parazite, acarienii prădători, Bacillus thuringiensis și nematodele entomopatogene. Avantajele includ utilizarea redusă de substanțe chimice, specificitatea țintei și siguranța mediului; riscurile includ efectele non-țintă, stabilirea imprevizibilă și necesitatea unei screening-uri reglementare atente. Biocontrolul modern este o piatră de temelie a gestionării integrate a dăunătorilor și este din ce în ce mai susținut de insectare comerciale și tehnologii de eliberare precisă.