Managementul integrat al dăunătorilor, de obicei prescurtat ca IPM, este un cadru de luare a deciziilor, mai degrabă decât un singur produs. Ideea este de a combina mai multe instrumente și de a pulveriza doar atunci când cifrele justifică acest lucru.

IPM a apărut din frustrarea față de practica practică a pesticidelor din anii 1950 și 1960. Insectele au dezvoltat rezistență, dăunătorii secundari au apărut după ce organismele benefice au fost eliminate, iar costurile au continuat să crească. Entomologii de la universitățile din California și din alte părți au opus cu un sistem construit pe monitorizare și praguri. FAO a adoptat ulterior IPM ca politică, în special pentru bumbac și orez în Asia.

Trusa de instrumente de bază

• Cercetare și capcane pentru numărarea dăunătorilor înainte de acțiune
• Control cultural: rotația culturilor, soiuri rezistente, igienă
• Control biologic: prădători, parazitoizi, agenți patogeni
• Controale chimice ca ultimă soluție, alese pentru impact redus

Dacă este bine făcut, IPM reduce costurile de pulverizare și menține dușmanii naturali pe câmp. Dacă este făcut prost, devine o etichetă fără monitorizare în spate. Diferența constă în faptul dacă cineva chiar se plimbă pe rânduri cu un caiet.