Un pasager zboară către un aeroport intermediar, schimbă aeronava și continuă spre destinația finală cu un singur bilet. Itinerarul respectiv utilizează un zbor de legătură. Permite călătoria între orașe care nu au servicii directe.

Timpii minime de conexiune sunt stabiliți de aeroporturi și companii aeriene pentru a permite debarcarea, eventualele etape de securitate sau imigrare și îmbarcarea în următorul zbor. Conexiunile strânse cresc riscul de pierdere a plecărilor atunci când primul zbor este întârziat. Bagajul este de obicei înregistrat până la destinația finală pe un singur bilet, deși acest lucru nu este garantat pe toate itinerariile.

Companiile aeriene proiectează rețele de tip hub-and-spoke în jurul conexiunilor. Pasagerii schimbă timpul total de călătorie și confortul cu tarife mai mici sau o gamă mai largă de rute. Pierderea unei conexiuni declanșează obligații de reprogramare care variază în funcție de compania aeriană și de regulile tarifare.

O conexiune reușită pare perfectă; una ratată devine amintirea dominantă a călătoriei.