Auzul este simțul auzului. Începe atunci când undele sonore - variații ale presiunii aerului - intră în ureche și se termină atunci când creierul interpretează acele vibrații ca evenimente semnificative din lume.

Urechea externă canalizează undele către timpan. Oasele urechii medii amplifică vibrația și o transmit cohleei umplute cu lichid a urechii interne. Celulele ciliate de-a lungul membranei bazilare transformă mișcarea mecanică în semnale neuronale care călătoresc prin nervul auditiv către trunchiul cerebral, talamus și, în final, cortexul auditiv. Diferite frecvențe sunt mapate pe diferite locuri de-a lungul membranei bazilare și pe regiunile corespunzătoare ale cortexului, oferind sistemului capacitatea de a distinge înălțimea sunetelor.

Auzul este remarcabil de sensibil și precis. Detectează diferențe de intensitate mai mici decât o șoaptă și localizează sursele sonore în spațiu comparând semnalele primite de la cele două urechi. Cu toate acestea, este și vulnerabil. Zgomotul puternic, îmbătrânirea, anumite medicamente și bolile pot distruge celulele ciliate care nu se regenerează, producând pierderea permanentă a auzului.

Audiția transformă mișcarea invizibilă a aerului în bogata lume auditivă a vorbirii, muzicii și sunetului ambiental.