Între crusta subțire și miezul metalic se află mantaua stâncoasă groasă. Aceasta se extinde de la baza crustei până la o adâncime de aproximativ 2.900 km și reprezintă aproximativ două treimi din masa Pământului. Deși solidă, mantaua se caracterizează prin convecție lentă de-a lungul timpului geologic.

Compoziția este dominată de minerale silicate bogate în magneziu și fier. Presiunea și temperatura cresc odată cu adâncimea, producând tranziții de fază care apar ca discontinuități seismice. Mantaua superioară include mantaua litosferică rigidă și astenosfera ductilă; mantaua inferioară este mai densă și curge mai lent.

Convecția mantalei conduce tectonica plăcilor și transportă căldură din interiorul adânc la suprafață. Se crede că panașele care se ridică din mantaua profundă alimentează vulcanii fierbinți. Aproape toată mantaua rămâne inaccesibilă eșantionării directe, cu excepția xenoliților rari și a interpretării undelor seismice.

• Strat gros de stâncă între crustă și miez
• Solid, dar convectează pe perioade lungi de timp
• Sursa magmelor bazaltice
• Impulsionează mișcarea tectonică a plăcilor