Paralelismul este utilizarea unor structuri gramaticale similare în fraze, propoziții sau propoziții succesive. Repetarea formei creează ritm, claritate și accent.

„Am venit, am văzut, am cucerit” este o propoziție paralelă în cele trei propoziții scurte ale sale. Exemple mai lungi apar în oratorie, poezie și proză rafinată ori de câte ori un scriitor dorește să coordoneze idei de aceeași pondere. Paralelismul poate implica cuvinte, expresii sau propoziții întregi. Acesta ajută cititorul să proceseze informațiile, făcând structura previzibilă și relațiile dintre părți clare.

Paralelismul eronat — amestecarea formelor gramaticale care ar trebui să se potrivească — este o eroare stilistică frecventă. Corectarea acestuia îmbunătățește, de obicei, atât eleganța, cât și inteligibilitatea. Dincolo de corectitudine, paralelismul deliberat este un instrument expresiv pozitiv. Poate crește intensitatea, poate crea echilibru sau poate oferi unui pasaj autoritatea unui discurs măsurat. Poezia ebraică a Bibliei, de exemplu, se bazează în mare măsură pe structuri paralele.

Când unitățile succesive au aceeași formă gramaticală, scrierea prezintă paralelism.