Perspectiva la persoana întâi folosește un narator care este un personaj din poveste și care se referă la sine ca „eu”. Cititorul experimentează evenimentele prin intermediul conștiinței acelui personaj.

Alegerea creează intimitate și imediatitate; de ​​asemenea, limitează narațiunea la ceea ce naratorul știe, observă sau este dispus să dezvăluie. Un narator la persoana întâi nesigur poate adăuga complexitate, forțând cititorul să pună la îndoială relatarea. Exemplele clasice variază de la Jane Eyre și Huckleberry Finn până la nenumărate romane și povestiri moderne. Vocea trebuie să rămână consecventă și distinctă pentru ca iluzia să se mențină.

Narațiunea la persoana întâi poate fi retrospectivă, naratorul mai în vârstă privind în urmă la un sine mai tânăr, sau se poate desfășura la timpul prezent pentru o urgență mai mare. Este mai puțin frecventă în ficțiunea epică sau panoramică din cauza domeniului său de aplicare restrâns, dar excelează prin profunzime psihologică și povestire condusă de voce.

Când povestea este spusă de un „eu” care ia parte la acțiune, punctul de vedere este la persoana întâi.