ADN-ul și ARN-ul sunt acizi nucleici, biopolimeri care transportă informații genetice. Sunt formați din nucleotide, fiecare constând dintr-un zahăr, o grupare fosfat și o bază azotată. ADN-ul are dezoxiriboză, iar bazele adenină, timină, guanină și citozină. ARN-ul are riboză și uracil în loc de timină. Secvența de baze codifică informația.

ADN-ul este o dublă spirală, cu două catene ținute împreună prin legături de hidrogen între baze complementare. Adenina se împerechează cu timina. Guanina se împerechează cu citozina. Secvența unei catene determină secvența celeilalte. Acesta este modul în care informațiile genetice sunt copiate și transmise. ARN-ul este de obicei monocatenar și îndeplinește mai multe funcții: ARN-ul mesager poartă codul, ARN-ul de transfer aduce aminoacizi, ARN-ul ribozomal formează ribozomul, iar ARN-urile reglatoare controlează expresia genelor.

Acizii nucleici au fost descoperiți în 1869 de Friedrich Miescher, dar rolul lor în ereditate nu a fost stabilit decât în ​​anii 1940 și 1950. Structura dublei helixuri a fost rezolvată în 1953 de James Watson și Francis Crick, folosind date de difracție cu raze X de la Rosalind Franklin și Maurice Wilkins. Această descoperire a lansat era biologiei moleculare.

Acizii nucleici sunt utilizați în medicină, criminalistică și biotehnologie. Secvențierea ADN-ului diagnostichează bolile, identifică indivizii și urmărește originea. PCR amplifică ADN-ul pentru analiză. CRISPR editează genele. Vaccinurile ARNm instruiesc celulele să producă antigene. Acidul nucleic este molecula vieții și instrumentul biotehnologiei.