O persoană cultivă un sentiment de conexiune cu ceva mai mare decât sinele individual și caută o viață integrată și plină de sens. Această orientare este spiritualitatea. Ea poate apărea în interiorul sau în afara instituțiilor religioase formale.

Spiritualitatea pune accentul pe experiența personală, practică și transformare. Elementele comune includ meditația, viața etică, venerația în fața naturii sau a artei și serviciul. Unele se identifică drept spirituale, dar nu religioase, semnalând distanța față de doctrina organizată, păstrând în același timp preocuparea transcendentă. Religiile tradiționale conțin propriile discipline spirituale și curente mistice.

Interesul contemporan pentru spiritualitate reflectă atât nemulțumirea față de religia instituțională, cât și nevoile umane persistente de sens și profunzime. Criticii observă riscul unei vagi auto-absorbții; practicienii indică o creștere autentică a compasiunii și rezilienței. Spiritualitatea rămâne un termen fluid care acoperă o gamă largă de căutări serioase.

• Orientare personală către sensul transcendent
• Poate fi religios sau independent de instituții
• Pune accent pe experiență și practică
• Abordează căutarea unei vieți integrate