Filosofia minții studiază natura minții, a conștiinței și a stărilor mentale. Se întreabă ce este mintea, cum se raportează aceasta la corp și ce înseamnă ca ceva să fie conștient. Este una dintre cele mai active domenii ale filosofiei, cu legături strânse cu știința cognitivă, neuroștiința și inteligența artificială. Problema centrală este problema minte-corp: cum se raportează stările mentale la stările fizice? Sunt ele identice, corelate sau distincte?

Printre poziții se numără dualismul, care susține că mintea și corpul sunt distincte; fizicalismul, care susține că stările mentale sunt stări fizice; funcționalismul, care susține că stările mentale sunt definite prin rolurile lor cauzale; și materialismul eliminativ, care susține că psihologia populară va fi înlocuită de neuroștiințe. Alte subiecte includ intenționalitatea, direcționarea stărilor mentale către obiecte; qualia, sentimentul subiectiv al experienței; și identitatea personală, ce te face aceeași persoană în timp. Domeniul examinează, de asemenea, mințile animale, mințile artificiale și posibilitatea conștiinței mașinii. Problema dificilă a conștiinței, de ce procesarea fizică dă naștere experienței subiective, rămâne nerezolvată.

Subiecte centrale

• Problemă minte-corp.
• Conștiință.
• Intenționalitate.
• Identitate personală.
• Minți artificiale.

Filosofia minții nu este același lucru cu psihologia. Psihologia studiază comportamentul și procesele mentale empiric. Filosofia minții studiază fundamentele conceptuale ale acestor studii.