Indicii binoculari sunt indicii de adâncime care depind de utilizarea ambilor ochi. Deoarece ochii sunt separați pe orizontală, fiecare primește o perspectivă ușor diferită asupra lumii; sistemul vizual exploatează această diferență pentru a recupera profunzimea.

Principalul indiciu binocular este disparitatea retiniană. Obiectele din apropiere produc o diferență mai mare între cele două imagini retiniene decât obiectele îndepărtate. Neuronii creierului sensibili la disparitate calculează adâncimea pe baza acestei diferențe. Convergența - rotirea spre interior a ochilor atunci când se fixează un obiect apropiat - oferă un indiciu secundar, în special la mică distanță. Împreună, aceste indicii permit evaluări precise ale adâncimii în limita a câțiva metri.

Indicii binoculari nu sunt singura sursă de informații despre adâncime. Indicii monoculari, cum ar fi dimensiunea relativă, ocluzia și paralaxa mișcării, funcționează cu un singur ochi și sunt predominante la distanțe mai mari. Totuși, vederea stereo fină care ne permite să punem ața într-un ac sau să prindem o minge se bazează în mare măsură pe disparitatea binoculară. Persoanele cărora le lipsește vederea stereo din copilărie dezvoltă adesea o dependență compensatorie de indicii monoculari și este posibil să nu observe deficitul până nu sunt testate.

Filmele tridimensionale și afișajele de realitate virtuală funcționează prin prezentarea fiecărui ochi a unei imagini ușor diferite, recreând artificial indiciul binocular natural.