Georg Ohm și-a publicat legea în 1827, iar aceasta a devenit una dintre cele mai utile relații din electronică. Legea lui Ohm spune că tensiunea este egală cu curentul înmulțit cu rezistența sau V = IR. Aceasta leagă cele trei mărimi fundamentale ale unui circuit. Tensiunea este impulsul electric. Curentul este fluxul de sarcină. Rezistența este opoziția la acest flux. Dacă cunoașteți două dintre cele trei, o puteți calcula pe a treia. Legea funcționează pentru multe materiale și componente, deși nu pentru toate. Materialele care o respectă se numesc ohmice. Materialele care nu se supun acestei legi se numesc neohmice.

Legea lui Ohm este utilizată zilnic de ingineri și electricieni. Ajută la proiectarea circuitelor, alegerea rezistențelor și depanarea problemelor. O baterie de 12 volți conectată la o rezistență de 6 ohmi produce 2 amperi de curent. O priză de 120 de volți conectată la un bec de 60 de wați consumă 0,5 amperi. Legea explică, de asemenea, de ce liniile de transmisie de înaltă tensiune sunt eficiente. O tensiune mai mare înseamnă un curent mai mic pentru aceeași putere, iar un curent mai mic înseamnă mai puțină energie pierdută din cauza rezistenței din fire. Legea lui Ohm nu este o lege fundamentală a naturii. Este o relație empirică care este valabilă pentru multe materiale în multe condiții.

Fapte despre legea lui Ohm

• Ecuație. V = IR.
• Tensiune. Împingere electrică, măsurată în volți.
• Curent. Flux de sarcină, măsurat în amperi.
• Rezistență. Opoziție la curgere, măsurată în ohmi.
• Materiale ohmice. Respectați legea. Materialele non-ohmice nu.

Legea lui Ohm nu este aceeași cu legile lui Kirchhoff. Legea lui Ohm leagă tensiunea, curentul și rezistența. Legile lui Kirchhoff leagă curenții și tensiunile din circuite.